Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Trudă şi durere

        de Haricleea Nicolau

„Ce îşi doreşte un om? Să ajungă undeva.

Ce face un om care e pierdut şi care nu ştie cum să meargă înainte?”

(Adevăr şi dreptate – replică din scenariu)

 

Adevăr şi dreptate/ Tőde ja őigus (2019)

• Regia şi scenariul: Tanel Toom

• Scenariul este adaptat după primul volum al pentalogiei Adevăr şi dreptate (1926–1933) a autorului eston A. H. Tammsaare.

• Distribuţia: Priit Loog (Andres), Priit Vőigemast (Pearu), Ester Kuntu (Mari), Maiken Schmidt (Krőőt), Simeoni Sundja (Juss), Risto Vaidla (Andres cel tânăr), Loora-Eliise Kaarelson (Maret) Indrek Sammul (Sauna-Madis), Marika Vaarik (soţia lui Madis), Maria Koff (Liisi), Ott Raidmets (Oru Joosep)

• Producător: Ivo Felt

• Coproducători: Armin Karu, Madis Tüür

• Cinematografia: Rein Kotov

• Editare: Tambet Tasuja

• Muzica: Mihkel Zilmer

• Design de producţie: Jaagup Roomet

• Costume: Kristina Ago

• Durata: 165 min. versiunea estonă; 149 min. versiunea internaţională

• Distribuit de Allfilm

• Filmările au început în 2017 şi au durat un an şi jumătate.

• Majoritatea scenelor au fost filmate în Estonia, în Vastse-Roosa, un sat din judeţul Vőru, lângă graniţa eston-letonă. Adevăratul ţinut din roman este situat în Vetepere, în centrul Estoniei. Pentru film au fost construite şapte ferme, folosind buşteni din case vechi, construite ca în secolul al XIX-lea. Faţada casei lui Pearu Oru a fost filmată la Muzeul Estonian folcloric în aer liber Rocca al Mare, o reconstrucţie completă a unui sat din secolul al XVIII-lea, curţi agricole, biserică, şcoală, mori, un han.

• Premiera mondială a fost pe 22 febr 2019 în Estonia şi pe 6 ian. 2020 la Festivalul Internaţional de Film de la Palm Springs, SUA; din febr. 2021 este disponibil pe platforma VOD HBO GO

• Filmul a avut un buget de 2,5 milioane de euro şi a făcut un box office de 1,55 milioane de euro

 

 

Regizat de tânărul Tanel Toom, Adevăr şi dreptate / Tőde ja őigus (2019) este primul lungmetraj creat de acesta şi a devenit rapid filmul eston cel mai vizionat în cinematografele din Estonia, creat cu ocazia celebrării a 100 de ani de la dobândirea independenţei. A fost propunerea Estoniei la Oscar; a primit cel mai prestigios premiu de film al Estoniei pentru cel mai bun film din 2019 şi premiul Satellite pentru cel mai bun lungmetraj internaţional. Tanel Toom (n. 1 nov. 1982) a studiat arta cinematografică la Universitatea din Tallinn şi la Şcoala Naţională de Film şi Televiziune din Anglia. Scurtmetrajul său A doua venire (2008) a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneţia şi, de atunci, drama de război în care Thomas nu-şi îngroapă fratele geamăn, sperând în învierea sa, a fost premiată la numeroase festivaluri de film, inclusiv pentru cel mai bun scurtmetraj european la Festivalul Internaţional de Film Arcipelago. Spovedania (2010) este filmul de diplomă de master, a luat Premiul Academiei Studenţeşti pentru film străin onorific şi o nominalizare la Premiile Academiei.

Scenariul este construit pornind de la primul volum al pentalogiei scriitorului estonian A.H. Tammsaare (1878-1940), Adevăr şi dreptate (1926–1933), considerată esenţială în literatura estonă şi comparabilă chiar cu romanul Război şi pace. Tammsaare a fost fiul unui fermier, provenea dintr-un mediu sărac, iar în 1918, când Estonia a devenit independentă, s-a mutat la Tallinn unde a început să scrie lucrări de proză inspirate din istoria şi viaţa poporului eston, lucrările timpurii fiind caracterizate de realismul poetic rural sau de atmosfera anului revoluţionar 1905. Volumul al treilea al pentalogiei este valoros prin descrierea revoluţiei din Rusia, cu accent pe suferinţa oamenilor, cu pasaje similare cu romanul lui Pasternak, Doctor Zhivago. Influenţat de scriitorii ruşi, consideră c㠄nu este nimeni care să se compare cu Tolstoi, Dostoievski sau Gogol. Dostoievski m-a tulburat cu adevărat”. A doua perioadă de creaţie cuprinde câteva romane urbane scurte (Băiatul şi fluturele, 1915), iar cel mai cunoscut roman pe plan internaţional este ultima scriere, Diavolul cu un paşaport fals (1939). Cele cinci volume ale pentalogiei sunt create urmărind lupta omului cu pământul, relaţia cu Dumnezeu, cu statul şi societatea, cu el însuşi, cu resemnarea din amurgul vieţii.

Acţiunea filmului începe în 1870, filmul captează viaţa unei ferme din Estonia, cu naraţiunea centrată pe viaţa câtorva personaje principale, doi fermieri rivali, două cupluri care trec prin încercări crunte. Temele tratate sunt universale, lupta omului cu pământul pentru supravieţuire, iubirea neîmplinită, deşertăciunea vieţii. Frescă a vieţii rurale estone, filmul surprinde pentru că arată partea întunecată a ţăranului eston, aprig, sărac, dar harnic şi dornic să răzbească, chiar cu preţul minciunii sau al compromisului. Andres este convins că adevărul şi dreptatea pot fi aşezate într-un loc părăsit de Dumnezeu. „Ce îşi doreşte un om? Să ajungă undeva. La început stă în vârful unei coline. Se uită în direcţia în care vrea să ajungă şi continuă să înainteze. Merge înainte pe drumul său. Trece prin păduri. Se chinuie prin iarba umedă şi prin mlaştinile nesigure. Şi apoi se opreşte şi realizează că şi-a pierdut direcţia. Ce face un om care e pierdut şi care nu ştie cum să meargă înainte?”.

Cu entuziasm şi voinţă, Andres (Priit Loog) soseşte împreună cu soţia sa, Krőőt (Maiken Schmidt), la ferma pe care tocmai a cumpărat-o. Este un ţinut mlăştinos, o zonă pietroasă, pe care se străduieşte să o facă roditoare. Ferma Vargamäe Mäe (Înălţarea tâlharului) este neprimitoare, începe acum o serie de încercări şi lupte cu pământul, cu vecinul leneş, beţiv şi viclean Pearu (Priit Vőigemast). Andres primeşte repetate lovituri şi începe să caute disperat adevărul şi dreptatea la judecată, la han şi în Biblie, uită să fie tată şi soţ. Singura carte pe care o are este Biblia pe care o citeşte nu pentru a afla răspunsuri, ci pentru a căuta justificări chiar şi pentru rele. Noul stăpân se chinuie să supună pământul pustiu dintre mlaştini, trudeşte să facă fertil pământul sărac, în ciuda tuturor piedicilor ridicate de vecin sau de natură, iar visul prosperităţii se transformă într-o obsesie, urmărită cu disperare.

Pelicula este filmată realist, clasic, sunt aproape trei ore de momente construite atent, alternând secvenţe lente cu unele tensionate, umor amar, dar nicio clipă nu pare în plus. Este un ritm traversat de o lentoare a acelui spaţiu, de liniştea naturii care devine personaj esenţial, de tăcerile stăpânei dezamăgite şi copleşite de acest loc nou care îi aduce şi bucurie, şi durere. Dar este şi ritmul agitat al conflictului care mocneşte între personaje, izbucnirile repetate dintre soţi, dintre părinţi şi copii, dintre vecini, alimentate de suflul blestemat al fermei Înălţarea tâlharului. Se întâmplă fapte misterioase (animale care mor subit, copii care se îmbolnăvesc şi mor) şi totul pare să fie dat de energia malefică a acelui spaţiu pustiit.

Filmul exploatează momente dificile şi tragice din viaţa celor două cupluri (tristeţea mamei, repetatele naşteri în chinuri, moartea fulgerătoare, singurătatea şi disperarea lui Juss, sinuciderea, pedepsele lui Dumnezeu). Andres nu ştie să îşi iubească copiii, nu se bucură la naşterea vreuneia dintre cele trei fete (Liisi, Anni, Maret), nu are nici măcar un gest de tandreţe pentru cea care i-a născut urmaşii; primul zâmbet vine abia după naşterea băiatului care este primul copil pe care-l ia în braţe. Andres culege pietrele de pe ţarină, dar pietrele şi câmpurile lui nu îi îmbrăţişează pe copii, sacii cu grâne nu-i alintă. Andres supune mlaştinile, seamănă pământul în zori de zi, ciopleşte pătuţul pentru copil şi, până să trăiască liber cu adevărat, plânge singur pe un câmp strângând pământul în pumni înainte să taie lemnul pentru coşciugul soţiei. (Ce e viaţa? Un fir de iarbă înaintea secerii.)

Cinematografia semnată de Rein Kotov lansează panoramări ale naturii, dar şi secvenţe cu detalii pe diverse obiecte (funia, opincile, biblia), unelte agricole (topor, furcă, coasă, greblă, sapă) care pot servi oricând drept arme. Ca nişte cortine cinematografice, numeroase sunt cadrele care surprind natura înfăţişată idilic, neîmblânzită, roditoare, capricioasă, înzăpezită. Filmul reconstituie arhitectura tradiţională estonă, ferme tradiţionale construite într-un stil arhitectural unic, care diferă de cele din ţările vecine. Casele erau împărţite în trei secţiuni: sala de treierat, camera cuptorului, singura încălzită, şi camera de locuit, folosită mai mult în timpul iernii. Vara, oamenii dormeau adesea în fânar, lângă uneltele agricole. Tanel Toom face un film reuşit, despre viaţa la ţară, cu greutăţile şi bucuriile ei, cu multă trudă şi prea puţine împliniri.

© 2007 Revista Ramuri